Astăzi România este înghesuită la colț între interesele americane, ordinele Bruxellesului și amenințările Rusiei, românii își joacă viitorul la loteria alegerilor. Economia noastră e una pe consum din import, dar, cu toate acestea, politicienii ne transmit să stăm liniștiți, că o să fim fericiți și dacă nu vom avea nimic. Acum, de bine, de rău, mai avem și energie (Nuclearelectrica, Hidroelectrica și Transelectrica, Romgaz și Transgaz), și ceva transporturi (TAROM, Romaero, Portul Constanța), bașca o bancă destul de importantă pe piață (CEC). După alegerile care urmează în 2024, cine ne garantează nouă că toate aceste companii vor mai rămâne ale poporului român?
Pericolul care ne paște e mai aproape de cât credem. Pe la televiziuni au început să fie aduși tot felul de specialiști care vorbesc despre necesitatea listării la Bursă a companiilor controlate de stat.
Niște vânzători de neam și țara de care sincer suntem cam sătui până peste cap și am prefera să nu-i mai vedem.
Se vorbește despre predictibilitate și mediu corporatist occidental și dinamic, iar în paralel sunt evidențiate pierderile cauzate de acest management românesc atât de defectuos.
Se repetă istoria, s-au schimbat generațiile dar după lovitura de stat din decembrie ‘89 am fost forțați să vindem tot ce aveam mai bun în țara, OK și ajutați de foștii conducători care au vândut pe bucăți țara pentru propriul interes, așa am scăpat de instituțiile bancare, de marile uzine, Petrom ( alo Domnul Năstase…).
Problema e că azi, în 2024, pe fondul unei crize acute în toată lumea (aproape că oriunde pui degetul pe hartă nimerești într-o zonă de conflict), cei din Vest au ochit din nou resursele românești.
Suntem producători energetici, însă curentul electric ni-l facturează străinii. Iar asta, iată că nu-i de ajuns – Nuclearelectrica (SNN Cernavodă), Hidroelectrica și Transelectrica au devenit target-uri pentru așa-zișii noștri aliați, în fapt, mai degrabă stăpâni decât parteneri. Vor să dețină și să controleze tot lanțul, de la producție la distribuție.
Iar cine nu-și va permite, apoi, să plătească prețul cerut pe kilowatt/oră va rămâne fără casă. Cum așa? Păi, nu e trecut în lege (mulțumim, aleșilor, că ați votat așa lege!) că facturile la utilități publice au titluri executorii?! Iar România este, să nu uităm, statul din UE cu cele mai multe proprietăți (case, apartamente etc) pe cap de locuitor, o situație atipică pentru Occident. Acolo, piața imobiliară este controlată de câțiva jucători importanți, care dețin mii de locuințe pe care le închiriază oamenilor.
Gaze, în primul rând, și asta fiindcă America a ordonat Uniunii Europene să rupă contractele de furnizare semnate cu Federația Rusă. Fără gazul rusesc, s-a scumpit nivelul de trai pe „Bătrânul continent”, din Franța și până la Atena prețurile la combustibili luând-o razna. De asta și protestele din prezent.
În același timp, UE știe că România este un exportator și vrea să ajungă hub regional. Avem zăcăminte neexploatae (încă) în Marea Neagră, plus cinci (!) rezerve uriașe de gaze, sigilate și păstrate pentru „evenimente extraordinare”.
Portul Constanța, cândva al doilea nod maritim comercial din Europa, joacă acum un rol central în piesa „Război în Ucraina”. Pe viitor, tot tranzitul Kievului s-ar putea derula pe aici.
Ideea e simplă. Ca stat, nu suntem deloc săraci, doar poporul trăiește de azi pe mâine, dar ne-am obișnuit așa și nu comentăm.
Guvernul român încă mai stăpânește niște bogății de o importanță capitală în aceste vremuri dificile. Activele din energie și transporturi pot ridica o țară în momente când cei din jur sunt strangulați de o criză energetică fără precedent.
Cine, însă, ne garantează nouă că Nuclearelectrica, Hidroelectrica, Transelectrica, Romgaz, Transgaz, TAROM, Romaero, CEC Banc sau Portul Constanța, ca să enumerăm doar câteva, poate pe cele mai atrăgătoare companii de stat, vor mai fi ale României și-n 2025 ori 2026?! Actualul premier, Marcel Ciolacu o poate face?
Planul prin care România poate fi deposedată de ce mai are nici nu e foarte complicat. Dar este mișelesc, asta, da!
Prezența FMI-ului la București e despre privatizarea activelor statului, hai s-o spunem direct să nu o mai dăm pe ocolite ! Ce atâta „analiza evoluțiilor în plan economic și financiar”. O mare vrăjeala , singura analiză e asta – e penurie de resurse energetice și voi aveți și gaze, și petrol și mai sunteți și producători (chiar mari, la nivelul UE!) de electricitate asta este adevărul .
Acum își intră în rol specialiștii ( vânzătorii de neam și țară ) care sub pretextul că nu știm cum se conduc eficient și sustenabil aceste companii, trebuie să le scoatem la Bursă.
Să fie listarea la Bursă prețul – un nou preț pe care trebuie să-l plătim, iată! – pentru „Schengen”?!” Nu este deloc exclus, ba aș spune că-i foarte probabil. Însă, să listezi la bursă o companie ca Nuclearelectrica (SNN) ori un gigant precum Complexul Energetic „Oltenia” (care are în portofoliu, pe lângă altele, „perla” Hidroelectrica) într-o asemenea perioadă tulbure, e nebunie curată, o asasinare a intereselor României.
Statul român este dator vândut (au avut grijă Cîțu și gloata USR-istă să ne îndatoreze și nepoții!) și nu mai are solvabilitate. Colac peste pupăză, totul se întâmplă când economia mondială a gripat, iar o mega-criză financiară bate la ușă. Creditorii noștri (FMI, BCE, BM etc) se gândesc, așa cum fac toți cămătarii în astfel de cazuri, să-și protejeze finanțele, drept pentru care ne vor cere banii împrumutați. Neavând de unde, România va fi forțată să vândă și mai multe acțiuni la companiile scoase pe Bursă.
Totul legal, transparent și, bineînțeles că așa o să ni se spună, spre binele nostru de aceeași specialiști vânzători de neam și țară.
La sfârșitul zilei dacă românii primesc ceva, un cadou, o mărire de pensie, de salariu…tot este bine , lasă așa …bine ca primim ceva …nu?
Dar domnule prim-ministru Marcel Ciolacu vin alegerile anul ăsta , patru bucăți, chiar dacă le-ați făcut 3 să fie bine, să nu fie rău …noi ROMÂNIA ce votăm?
sursa național.ro