Turiști abandonați de vasul de croazieră pe o insulă din Africa

34 0

Inițial, toți călătorii au fost debarcați pe o insulă din estul continentului african pentru a se bucura de minunățiile naturii sălbatice, dar, la plecare, 8 pasageri din Statele Unite și Australia au fost lăsați în urmă.

A trecut o săptămână de atunci, iar turiștii uitați pe insulă încearcă să găsească o modalitate de a se întoarce acasă.

Jill și Jay sunt din Carolina de Sud. Acum se află la 9.591 de kilometri distanță de casă. S-au filmat și le-au cerut ajutorul jurnaliștilor americani să ajungă din nou pe meleagurile cunoscute.

Cei doi povestesc că erau într-o ușoară întârziere după plimbarea pe insulița São Tomé şi Príncipe, dar ghidul i-a asigurat că nava nu va pleca din port fără ei.

Jay Campbell, pasager naufragiat: „Le-am spus că mai avem foarte puțin timp la dispoziție pentru a ajunge pe vas, dar ei ne-au asigurat că nu este nicio problemă. „Vă putem lua și într-o oră”, ne-au spus”.

Dar când au ajuns în port pentru a se îmbarca, au avut o surpriză: vasul de croazieră a plecat fără ei.

Jay Campbell, pasager naufragiat: „Șeful portului a încercat să contacteze nava, dar căpitanul ambarcațiunii a respins apelul. Am trimis e-mailuri către Norwegian Cruise Line (compania care a organizat croaziera). Am sunat la numărul de urgență al serviciului clienți, iar reprezentanții companiei NCL ne-au spus că singura modalitate prin care putem lua legătura cu nava este să le trimitem e-mailuri, doar că ei nu răspund la e-mailurile noastre”.

Toate actele lor au rămas în bagajele de pe vasul de croazieră care i-a abandonat.

În cele din urmă, turiștii au fost urcați într-o ambarcațiune cu motor și duși în larg, în încercarea de a prinde din urmă vaporul cu care plecaseră în excursia buclucașă. Ar fi trebuit să fie preluați de barca de urgență a navei de croazieră, dar lucrurile nu au mers conform planului.

Jay Campbell, pasager naufragiat: „Căpitanul ar fi putut lua decizia de a trimite după noi una dintre bărcile de urgență, să ne preia și să ne urce în siguranță la bordul navei de croazieră, apoi să plece mai departe. Nu aveau nicio escală programată pentru a doua zi într-un alt port, urma să fie doar pe mare”.

Printre cei abandonați pe micuța insulă africană se numără 6 cetățeni americani și doi australieni. Însă mulți dintre ei sunt în vârstă, o turistă este imobilizat în scaunul cu rotile, iar o alta este însărcinată.

Turiștii încearcă acum să găsească soluții pentru a se întoarce acasă. Își pun speranța în autoritățile locale, dar situația este una complicată, având în vedere că mai toți au actele și cardurile în bagajele rămase pe vasul de croazieră.

Related Post

Georgia in atenția NATO

Posted by - 19 martie 2024 0
„NATO rămâne alături de voi în timp ce vă continuaţi drumul către o democraţiei mai puternică şi o integrare euro-atlantică…

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECONOMIAZILEI.RO