TAROM anunță preţuri de la 150 de euro pentru bilete dus-întors spre Londra

58 0

Compania TAROM oferă bilete cu preţuri care pornesc de la 150 de euro dus-întors către Londra, în perioada 22 – 26 martie 2024, iar călătoriile pot fi efectuate până în luna septembrie.

„Prin noua ofertă specială lansată de TAROM, „Visul unei nopţi de… vacanţă”, tarifele biletelor oferite de TAROM pornesc de la 150 de euro şi includ bagaj de mână şi check-in gratuit.(…) Prin oferta specială valabilă 6 zile, în perioada 22-26 martie 2024, poţi achiziţiona bilete de avion pentru călătorii până în luna septembrie la preţuri special reduse”, se arată în comunicatul operatorului aerian naţional.

Cu milioane de turişti în fiecare an, Londra este unul dintre cele mai vizitate şi diverse oraşe din Europa, cu o cultură bogată şi o istorie care se întinde pe două milenii, ceea ce îl face şi una dintre cele mai populare destinaţii de vacanţă din lume.

Astăzi, Londra este considerat un hub cultural şi artistic, împărţit pe zone distinctive din nordul, vestul, sudul şi estul oraşului, precum şi un centru financiar – al doilea din lume – şi turistic puternic, unde fiecare cartier promite o experienţă unică pe placul turiştilor de pretutindeni.

Pentru călătorii care vor să guste din atmosfera unui oraş cu adevărat cosmopolit, există numeroase atracţii, zone şi monumente care merită vizitate în Londra, de la repere emblematice precum Big Ben sau Palatul Buckingham la manifestări precum Carnavalul Notting Hill sau Chelsea Flower Show şi excursii unice în tărâmuri desprinse din universul lui Harry Potter.

Biletele sunt disponibile pentru vânzare pe site-ul www.tarom.ro, în agenţiile TAROM sau la agenţii acreditaţi.

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM a fost înfiinţată în anul 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor, fiind membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010. Transportatorul Naţional al României deţine o flotă de 18 aeronave şi are în portofoliul său un număr de 70 de destinaţii operate cu aeronave proprii sau deservite de partenerii săi code share. Din anul 1993, TAROM este companie membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA).

Sursa: G4Media

Related Post

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECONOMIAZILEI.RO