Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Braşov se află într-o situaţie „dezastruoasă”; datoriile către furnizori depășesc 40 milioane de lei

27 0

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Braşov se află într-o situaţie „dezastruoasă”, existând riscul afectării activității secției de urgențe. Datoriile spitalului către furnizori depășesc 40 milioane de lei, declară managerul unităţii sanitare, Emil Mailat pentru Agerpres.

Mailat spune că singura soluţie este renegocierea contractului cu Casa de Asigurări de Sănătate, mai ales în contextul în care, în ultimele luni, spitalul şi-a îmbunătăţit performanţele la toţi indicatorii în baza cărora se face finanţarea.

În prezent, SCJU Braşov are datorii atât la furnizorii de materiale sanitare şi de medicamente, cât şi la cel de hrană, iar dacă nu se găsesc rapid soluții, pacienţii ar putea să fie nevoiţi să îşi cumpere unele medicamente şi eventual să vină cu propria mâncare.

Din totalul de 41 milioane de lei, mai mult de jumătate – 26 de milioane – reprezintă datorii mai vechi de 60 de zile.

„Suntem în situaţia în care furnizorii ne pot spune: nu vă mai trimitem marfă, materiale sanitare, medicamente. Îi ţinem foarte aproape, vorbim cu ei aproape zilnic, le explicăm situaţia. (…) Problema nu o văd, însă, atât de mult pe medicamente şi pe hrană. Dacă chiar se întâmplă, o să-i rambursăm pacientului banii pe care i-a cheltuit ulterior. Adevărata problemă va fi pe partea de urgenţe. Dacă îţi vine un pacient cu politraumatisme şi tu nu ai ace, aţă etc. atunci va fi o problemă. Când am oprit pentru trei zile operaţiile programate (la sfârşitul lunii trecute – n.r.), tocmai de aceea am făcut-o, să nu fie afectate urgenţele”, a declarat managerul SCJU Braşov.

Potrivit acestuia, renegocierea contractului cu Casa de Asigurări de Sănătate ar putea aduce unităţii sanitare între 300.000 şi 700.000 de lei în plus, bani din care ar putea fi plătite o parte din datorii.

Conform managerului general al SCJU Braşov, în 2023, spitalul a avut 32.946 de pacienţi, cu aproape 5.000 mai mulţi faţă de anul anterior. Numărul pacienţilor înregistraţi în 2023 a fost, însă, mai mic decât cel din anul prepandemic 2019.

Cu toate că numărul de pacienți a fost mai mic, cheltuielile au fost mai mari din cauza inflației, iar toate costurile au crescut, inclusiv cele cu medicamentele şi hrană, a menţionat managerul SCJU Braşov.

La sfârşitul lunii trecute, blocul operator al SCJU Braşov a fost închis pentru trei zile, pacienţii fără urgenţe fiind reprogramaţi la date ulterioare, din cauza demisiei şefului de secţie, pe fondul situaţiei financiare critice în care se află spitalul, cauzată inclusiv de întârzierile în decontarea sumelor pe care ar fi trebuit să le vireze CAS Braşov unităţii sanitare.

Related Post

ALEGERI DECISE IN TAIWAN

Posted by - 11 ianuarie 2024 0
Fostul Vice-Președinte Lai Ching-te, candidat din partea Partidului Progresist Democratic D.D.P., a câștigat in ciuda opozitiei interne susținută intens de…

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECONOMIAZILEI.RO