Senatorul USR Marius Bodea refuză să colaboreze cu George Simion

60 0

Senatorul USR Marius Bodea a declarat, după ce liderul AUR George Simion i-a cerut să îşi retragă candidatura la Primăria Iaşi şi să îl susţină pe Tudor Ciuhodaru, că propunerile lui Simion sunt ”nişte praştii aruncate în vânt” şi că el este singurul care de opt ani luptă împotriva mafiei actualului primar Mihai Chirica.

”Sunt singurul care, de opt ani de zile, lupt cu mâinile goale aproape împotriva lui Chirica şi a mafiei ce a acaparat oraşul acesta. Nu m-am abătut de la proiectul meu politic nici un milimetru. Propunerile domnului Simion sunt, ca de obicei, nişte praştii aruncate în vânt. Ele vin din partea cui? Din partea unuia care îşi filma clipuri BDSM în sediul Primăriei Iaşi, în timp ce Chirica îi punea biroul la dispoziţie şi rânjeau amândoi satisfăcuţi? Sau din partea lui Tudor Ciuhodaru, care i-a făcut campanie lui Chirica şi îi ridica osanale?”, a declarat pentru News.ro senatorul USR Marius Bodea.

Totodată, Bodea consideră că potrivit sondajelor, el este candidatul cu şansele cele mai mari să îl învingă pe Mihai Chirica.

”Cine vrea să fie luat în serios când spune că vrea să scape oraşul de Chirica, atunci trebuie să vadă care este candidatul care are cele mai mari şanse să îl învingă. Eu sunt acela în toate sondajele serioase, măcar de trei ori peste orice reşapează Simion de prin politica ieşeană. Dacă domnul Simion e aşa de sigur pe victoria candidatului său, de ce mă mai invocă ritualic? Ce-a văzut în sondaje, de îi stârneşte palpitaţii?”, a mai afirmat senatorul Marius Bodea.

El a precizat că rămâne candidatul USR la primăria Iaşi, iar singurul său adversar este Mihai Chirica.

George Simion, liderul AUR, a anunţat luni la Iaşi că medicul Tudor Ciuhodaru, în prezent europarlamentar, este candidatul Alianţei pentru Unirea României la primăria Iaşi.

Preşedintele AUR a făcut apel la Marius Bodea, de la USR, să-şi retragă candidatura şi să facă o alianţă cu AUR pentru susţinerea candidaturii lui Ciuhodaru.

”Îi cer public lui Marius Bodea să formăm împreună o alianţă pentru susţinerea la Primăria Iaşi a doctorului Tudor Ciuhodaru. Îi cer public lui Marius Bodea să renunţe la ideea de a împărţi voturile ieşenilor”, a spus George Simion.

Related Post

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECONOMIAZILEI.RO