Prima lansare a rachetei spaţiale Angara A5 de pe cosmodromul rusesc Vostocinîi va avea loc marţi, a anunţat agenţia spaţială de stat Roscosmos, în ceea ce ar putea fi o piatră de hotar pentru ambiţiile spaţiale ale preşedintelui Vladimir Putin.
Racheta de mare capacitate va testa lansarea de pe o rampă de lansare nou construită la cosmodrom – un simbol al aspiraţiilor de putere spaţială ale Rusiei, care a costat miliarde de dolari şi a cărei construcţie a fost afectată de întârzieri repetate şi scandaluri de corupţie. „Lansarea – mâine, la ora 12:00, ora Moscovei (09.00 GMT)”, a precizat luni Roscosmos.
Cosmodromul se află în pădurile din regiunea Amur din Extremul Orient rus, nu departe de graniţa Rusiei cu China şi la aproximativ 1.500 km de portul Vladivostok.
Aceasta va fi a patra lansare pentru racheta Angara A5 şi vine la aproape 10 ani de la primul său zbor de testare. Toate lansările anterioare au avut la bază cosmodromul Pleseţk din nordul Rusiei.
Vehiculul de lansare Angara de 42,7 metri, capabil să transporte pe orbită încărcături utile mai mari de 20 de tone, este dezvoltat pentru a înlocui racheta rusească de transport greu Proton M, care funcţionează de la mijlocul anilor 1960. Dar proiectul, pe care Putin l-a descris ca având o importanţă uriaşă pentru securitatea naţională, a fost, de asemenea, afectat de întârzieri de fabricaţie şi probleme tehnice.