Protest al opoziţiei din Albania / protestatarii cer demisia premierului Rama

51 0

Activiștii opoziţiei de dreapta au protestat marţi seara în faţa sediului guvernului albanez la Tirana cerând demisia premierului socialist Edi Rama, pe care îl acuză de „corupţie”, transmite France Presse, conform Agerpres.

Adunarea acestor activişti, în special din partea Partidului Democrat (PD), al cărui lider Sali Berisha se află în arest la domiciliu, a durat mai bine de două ore, în timp ce şeful guvernului efectuează o vizită oficială în Turcia.

Cu puţin timp înainte de final, manifestanţii au aruncat cocktailuri Molotov, pietre şi bombe fumigene în direcţia clădirii guvernamentale, păzită de un important cordon de poliţişti, fără a face răniţi sau pagube semnificative.

„Prin această adunare, dorim să-i arătăm lui Edi Rama că opoziţia este unită” cu scopul de a-l „răsturna”, a lansat Flamur Noka, secretar general al PD.

Edi Rama, 59 de ani, este prim-ministru din 2013.

Această manifestaţie a fost organizată în ziua împlinirii a 33 de ani de la căderea regimului comunist în 1991.

Manifestanţii au fluturat drapele ale Albaniei şi ale Uniunii Europene şi pancarte pe care se putea citi „Rama, pleacă” şi „Opoziţia în acţiune, astăzi sau niciodată”.

Liderul emblematic al PD, Sali Berisha, s-a adresat manifestanţilor printr-un un mesaj video în direct de la domiciliul său.

„Am lansat astăzi lupta noastră fără retragere pentru a răsturna dictatura lui Edi Rama care este un pericol real”, a spus el, acuzându-l pe şeful guvernului de „corupţie” şi de „atac politic” împotriva familiei sale.

Fost prim-ministru şi primul preşedinte ales democratic al ţării, Berisha, 79 de ani, a fost plasat în arest la domiciliu pe 30 decembrie pentru că a refuzat să se prezinte în faţa justiţiei în cadrul unei anchete pentru corupţie.

Cu vreo zece zile mai devreme, i se ridicase imunitatea parlamentară.

În ciuda acestor restricţii, el continuă să se adreseze în mod regulat susţinătorilor săi de la fereastra apartamentului său.

Berisha este suspectat de procuratură de „corupţie pasivă” în cadrul unei anchete privind privatizarea în 2008 a unui complex sportiv în folosul ginerelui său, pe vremea când era şef al guvernului.

El a respins aceste acuzaţii, numindu-le „pur politice” şi l-a acuzat pe Edi Rama că este „instigatorul” acestora.

Sali Berisha este vizat din 2022 de o interdicţie de a intra în Statele Unite şi Marea Britanie din cauza presupusei sale implicări în afaceri de corupţie, acuzaţii pe care le-a respins.

Articol intergral aici: https://apnews.com/2cb899f24664426eab957759377797c5

Related Post

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECONOMIAZILEI.RO