Uniunea Europeană plănuiește pentru prima dată să sancționeze companii din China continentală, dar și din alte țări, inclusiv Turcia, India și Serbia, pentru că au ajutat Rusia să eludeze sancțiunile și să cumpere bunuri cu dublă utilizare, au declarat mai mulți diplomați pentru Politico.
De când președintele chinez Xi Jinping și cel rus Vladimir Putin au declarat „prietenia fără limite” dintre dictaturile lor, s-au adunat relatări despre modul în care China ajută invazia ilegală a Rusiei în Ucraina.
Bruxelles-ul se pregătește acum să sancționeze patru entități chineze despre care crede că ajută Kremlinul să cumpere bunuri europene cu dublă utilizare, potrivit unui proiect de propunere. Doi diplomați de rang înalt au confirmat planurile pentru Politco, care au fost raportate anterior de Bloomberg.
Blocul comunitar vrea să finalizeze un al 13-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei înainte de 24 februarie, care ar marca doi ani de când Putin a ordonat invazia la scară largă a Ucrainei. De asemenea, Comisia Europeană a îndemnat guvernele naționale să ia „măsuri concertate” pentru a înăspri aplicarea sancțiunilor.
Președintele Consiliului UE, Charles Michel, i-a transmis lui Xi Jinping, în cadrul unui summit de la Beijing din decembrie, că Europa a întocmit o listă de companii suspectate că furnizează Rusiei bunuri cu dublă utilizare – care pot avea atât utilizări militare, cât și civile -.
Dacă țările UE sunt de acord să includă cele patru nume pe lista de sancțiuni pentru produse cu dublă utilizare a blocului comunitar, firmelor europene li se va interzice să facă afaceri cu aceste companii. Politico a relatat pentru prima dată despre planurile de sancționare a mai multor companii chineze care au ajutat mașina de război a Rusiei anul trecut.
Cine mai figurează pe listă
De asemenea, pe listă se află o companie din Kazahstan, una din Thailanda, una din Turcia, una din Sri Lanka, una din India și una din Serbia, precum și alte 11 entități din Rusia, pentru un total de 21 de noi listări.
În efortul de a opri economia de război a Moscovei din fabricarea de drone, tancuri și rachete ghidate, UE și aliații din G7 au interzis propriilor companii să exporte bunuri cu dublă utilizare, precum microelectronica sau chiar rulmenții cu bile. Dar au apărut rapid intermediari în alte țări, precum Emiratele Arabe Unite, Serbia, Kazahstan și China, care au vândut Rusiei cantități suspect de mari din aceste produse europene.
Cercetările efectuate de echipa de sancțiuni de la Institutul KSE, un grup de reflecție atașat Școlii de Economie din Kiev, au constatat că societățile din China și Hong Kong sunt acum cei mai importanți intermediari pentru transporturile de „tehnologie de luptă” care fac obiectul sancțiunilor occidentale. Cu toate acestea, companiile americane au fost cele care au condus lista producătorilor originali.
Însă UE s-a ferit până acum să acuze direct China, în condițiile în care țări din UE, precum Germania, au îndemnat Bruxelles-ul să renunțe la planurile de sancționare a țărilor terțe care ajută Rusia.
Deși, în cadrul acestei noi propuneri, UE ar sancționa doar anumite companii care subminează în mod activ sancțiunile, ar fi totuși prima dată când UE vizează în mod deschis companiile din China continentală – asta dacă cele 27 de guverne ale UE convin asupra noului pachet de sancțiuni în această săptămână.
Diplomații din țările membre ale UE au discutat planul în cadrul așa-numitei reuniuni Relex de luni. Reprezentanții permanenți vor încerca să ajungă la un acord asupra listei miercuri.
sursa: politico.com