Ordinul prin care dispar inspectoratele școlare județene, dat de Ministerul Educației! Modificare majoră în sistemul românesc, de la data de 30 mai 2025

56 0

Marți, 13 februarie, Ministerul Educației a dat un ordin prin care se desființează inspectoratele școlare județene din România. Până la data de 30 mai 2025, instituțiile vor dispărea definitiv. Direcțiile județene de învățământ preuniversitar le vor lua locul.

Inițial, instituțiile ar fi trebuit să dispară încă din septembrie 2023, așa cum este prevăzut în noua lege a educației. Totuși, măsura a fost amânată, dar din anul școlar următor, va fi aplicată. Mai mult de atât, după ce ordinul de minister va intra în vigoare, vor fi înființate Agenții Române pentru Asigurarea Calităţii şi Inspecţie în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), potrivit Ordinului de Ministru cu numărul 3.069.

Inspectoratele școlare județene dispar, dar apar direcții județene. Cu ce se vor ocupa

În noua lege a educației se arată că direcțiile județene vor avea sarcina de a monitoriza aplicarea legii în școli și licee, vor controla, evalua și monitoriza calitatea managementului și vor sprijini coordonarea CJRAE/CMBRAE, structuri din Ministerul Educației. De asemenea, vor controla și vor coordona activitățile ministerului în aria județului de apartenență.

O altă activitate pe care o vor avea, prin ordinul amintit, este aceea de a monitoriza modul în care autoritățile publice locale îndeplinesc și asigură finanțarea școlilor și liceelor. Pentru a putea îndeplini toate sarcinile amintite, vor avea personalitate juridică, în subordinea Ministerului Educației.

Banii care vor fi necesari pentru finanțarea modificării, plata salariilor angajaților și tot ce ține de noile instituții vor fi alocați din bugetul de stat.

Ce se întâmplă cu angajații inspectoratelor

În lege se arată că angajații de la inspectoratele școlare județene vor fi detașați la birourile ARACIP. Vizați sunt titularii care au cel puțin doi ani de activitate la locul de muncă. Cu privire la ceilalți salariați, autoritățile nu au făcut precizări.

Doar cei „care au calitatea de titulari în sistemul de învățământ preuniversitar cu experiența de minimum 2 ani în activitatea de inspecție școlară, care vor desfășura operațiuni legate de înființarea, organizarea și funcționarea ARACIP și a birourilor județene” și-ar păstra veniturile, potrivit ordinului.

În momentul în care ordinul a fost publicat, ministrul Educației, Ligia Deca, se afla în Statele Unite ale Americii, unde are o serie de întrevederi cu reprezentanți ai guvernului american, ai unor universități și organizații partenere.

Sursa: bugetul.ro

Related Post

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECONOMIAZILEI.RO