Ministrul Apărării propune discuţii despre ajutoare și remuneraţie militarilor in rezervă

66 0

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit, joi, la sediul MApN, cu reprezentanţi ai conducerii unor structuri asociative ale personalului militar în rezervă şi în retragere, cu care a discutat despre soluţii privind remuneraţia şi ajutoarele stabilite prin lege.

Potrivit MApN, la discuţii au participat şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, secretarul de stat pentru Relaţia cu Parlamentul şi calitatea vieţii personalului, Eduard Bachide, precum şi şefi ai unor structuri centrale ale ministerului.

Participanţii la întâlnire au abordat principalele preocupări şi subiecte de interes pentru rezerviştii militari referitoare la corelarea componentei corespunzătoare soldei de grad din pensia militară cu solda de grad a militarilor în activitate, modul de stabilire a impozitului lunar pentru pensiile militare de stat, situaţia ajutoarelor stabilite la trecerea în rezervă sau direct în retragere, conform prevederilor legii privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, soluţiile pentru creşterea calităţii asistenţei medicale pentru personalul militar în rezervă şi în retragere şi membrii familiilor acestora, precum şi modalităţile de îmbunătăţire a dialogului între instituţia militară şi structurile asociative ale rezerviştilor.

Împreună cu şefii structurilor centrale ale MApN, ministrul Tîlvăr a analizat, în cadrul întâlnirii, toate propunerile şi cererile formulate de reprezentanţii structurilor asociative, fiind discutate şi opţiuni „realiste” de soluţionare a acestora.

El a propus organizarea acestor consultări cu caracter periodic pentru a putea asigura eficienţă eforturilor de soluţionare a problemelor discutate.

Related Post

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECONOMIAZILEI.RO