Miniștrii de Externe ai G7 se reunesc astazi pentru a discuta despre crizele internaţionale

27 0

Roma va prezida sâmbătă prima întâlnire a şefilor diplomaţiei din ţările G7 sub preşedinţia italiană, dedicată crizelor internaţionale, precum conflictul dintre Israel şi Hamas, situaţia din Marea Roşie sau agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, notează AFP, transmite Agerpres.

Ministrul italian de externe, Antonio Tajani, va deschide reuniune care va avea loc în cadrul Conferinţei de securitate de la München, în sudul Germaniei, „cu o discuţie despre criza din Fâşia Gaza şi efectele acesteia în Orientul Mijlociu”, potrivit unui comunicat al ministerului italian dat publicităţii vineri seara.

Reuniunea va continua „cu un schimb de idei asupra situaţiei din Marea Roşie”, unde houthii, rebeli care controlează nord-vestul Yemenului, ţară pradă unui război civil din 2014, îşi înmulţesc atacurile împotriva navelor comerciale, forţând mulţi armatori să evite în prezent aceste pasaje esenţiale pentru comerţul internaţional.

A doua parte a reuniunii „va fi deschisă participării ministrului de externe ucrainean, Dmitro Kuleba, şi în cadrul căreia se va discuta despre agresiunea rusă împotriva Ucrainei şi continuarea sprijinului acordat de G7 Kievului”, a precizat comunicatul italian.

G7 a decis în iulie 2023 să semneze contracte bilaterale de securitate cu Ucraina.

Related Post

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECONOMIAZILEI.RO