Marcel Ciolacu, despre comasarea alegerilor din 2024

80 0

Prim-ministrul susține că, în acest moment, nu s-a luat o decizie în ceea ce privește comasarea alegerilor, focusându-se acum pe primele alegeri din acest an, cele europarlamentare. De asemenea, Marcel Ciolacu a menționat că cel care va candida din partea partidului va fi cel mai bun candidat posibil.

„Urmează ca luni să avem o noup întâlnire, momentan nu avem o decizie. Există acest scenariu, avem toate scenariile posibile. Pe mine, ca prim-ministru și ca președinte de partid mă interesează să venim în fața românilor, sunt toate alegerile într-un singur an, nu s-a mai întâmplat niciodată. (…) Manadatul primarilor să fie de 5 ani, nu poate să fie în aplicare în acest moment. Am putea face mandatul președinților de 4 ani, ca la primari. (…) Va fi și candidat PSD, și candidat unic, va fi cel mai bun candidat. Primele alegeri pe care le avem sunt cele europarlamentare, încerc să anunțăm candidații de la europarlamentare. Pe 9 iunie urmează cele locale. Fiecare dintre noi ne ocupăm de ce este prima oară. Politica înseamnă dialog, negociere. Cea mai simplă formă de guvernare e dictatura. Eu vreau să trăiesc în democrație. Ar însemna să ducem aceste negocieri prin intermediul presei, ar însemna să nu fim corecți”, a declarat Marcel Ciolacu în cadrul declarațiilor de la șantierul naval din Constanța.

Întrebat dacă intenționează să candideze la primăria Capitalei, Marcel Ciolacu a oferit un răspuns vehement.

„Eu să candidez la primărie? Eu sunt prim-ministru. Nu am vrut să răspund la această întrebare, este stupidă”, a mai afirmat prim-ministrul.

Related Post

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECONOMIAZILEI.RO