Marcel Boloș anunță o premieră pentru România: PIB-ul pe cap de locuitor crește la 20 de mii de euro în 2024

30 0

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloș, a anunțat că produsul intern (PIB) brut pe cap de locuitor va ajunge, în premieră, la 20.000 euro în acest an.

Marcel Boloș anunță că în premieră PIB-ul crește la 20 de mii de euro în 2024

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, afirmă că în acest an, PIB-ul pe cap de locuitor va atinge, pentru prima dată, suma de 20.000 de euro, iar cheltuielile pentru investiții se ridică la 120 miliarde de lei, reprezentând aproximativ 7% din PIB.

„Anul acesta în care înregistrăm o premieră, anume că PIB-ul pe cap de locuitor ajunge la 20.000 euro, cheltuielile destinate investiţiilor se situează la aproximativ 120 miliarde lei, peste 7% din PIB. În acest moment, unul dintre obiectivele principale este să păstrăm un echilibru la nivel macroeconomic şi să ne concentrăm pe cofinanţarea proiectelor europene. Pentru 2024, am prognozat să atragem peste 10 miliarde euro dar şi să realizăm o corelare a programelor de investiţii pentru dezvoltarea comunităţilor locale cu programele de finanţare din bani europeni”, a scris ministrul Finanţelor pe pagina sa de Facebook.

Marcel Boloș a participat marți la a 27-a Sesiune Ordinară a Adunării Generale a Asociației Comunelor din România. Cu această ocazie, a subliniat că bugetul total al comunelor din România a crescut de la 9,2 miliarde de lei la 9,5 miliarde de lei. Boloş a menționat că marți a avut ocazia să vorbească cu primarii de comune din toate regiunile ţării. Și că a profitat de această oportunitate pentru a le mulţumi. El a remarcat că finalul lui 2023 a fost dificil pentru aceștia, întrucât au avut un rol vital în procesul în care s-a demonstrat că, înainte de toate, statul poate lua primul pas pentru stabilizarea deficitului bugetar prin eficientizarea calitativă a cheltuielilor banilor românilor.

„Am avut astăzi ocazia să vorbesc cu primarii de comune din toate regiunile ţării şi am profitat de moment pentru a le mulţumi. Finalul lui 2023 a fost unul greu pentru ei, în care au avut un rol vital în acest proces în care am arătat că, înainte de toate, statul poate face primul pas pentru stabilizarea deficitului bugetar, prin eficientizarea calitativă a cheltuielilor banilor românilor. Eforturile lor se traduc prin posibilitatea de a continua investiţiile din Politica de Coeziune şi PNRR, fie că vorbim de autostrăzi, şcoli, spitale sau reţeaua de apă şi canalizare”, a subliniat Marcel Boloş.

Conform lui Boloș, o componentă importantă a bugetului național se concentrează pe îmbunătățirea condițiilor de locuire. Asta, prin intermediul programului Anghel Saligny. Bugetul alocat acestui program va crește de la 1,9 miliarde lei în 2023 la 4,6 miliarde de lei în 2024. Această sumă va fi utilizată pentru modernizarea a 2.250 de kilometri de drumuri. Realizarea a 150.000 de branșamente individuale la rețelele de apă și canalizare. Precum și pentru efectuarea a 8.397 de branșamente individuale la rețeaua de gaze naturale.

Related Post

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECONOMIAZILEI.RO