Prefectul județului Constanța, Silviu Coșa, a oferit detalii despre situația gravă din localitatea Amzacea, afectată sever de inundații. În urma unei hotărâri a Consiliului Județean, au fost distribuite 30 de paturi și cazarmament pentru cei care și-au pierdut locuințele. În plus, autoritățile intenționează să solicite printr-o hotărâre IGSU alocarea unor containere de la rezervele naționale pentru a adăposti persoanele ale căror case au fost distruse complet.
În Amzacea, 160 de oameni au rămas fără adăpost, iar pagubele sunt devastatoare, deoarece casele lor au fost distruse complet de inundații. Prefectul a menționat că echipele de intervenție au lucrat toată ziua pentru a repara puțul de apă potabilă, care a fost inundat și a suferit defecțiuni la partea de automatizare.
Situația este critică și în alte zone de pe litoralul Mării Negre, inclusiv în Vama Veche, Venus și Eforie Nord, unde peste 800 de persoane au solicitat ajutorul autorităților. Mircea Fechet, ministrul Mediului, a declarat că, deși vremea se îmbunătățește și nu sunt așteptate precipitații de aceeași intensitate pe termen scurt în Dobrogea, pagubele rămân considerabile.