Guvernul Orban, refuz total pentru întrevederea cu senatorii americani veniți la Budapesta

31 0

Guvernul Ungariei a refuzat să se întâlnească cu senatorii americani care au venit la Budapesta pentru a discuta despre cererea Suediei de aderare la NATO, dezvăluie Washington Post.

O delegație bipartizană de senatori americani a făcut o vizită oficială în capitala Ungariei pe 18 februarie și a cerut Guvernului lui Viktor Orban să aprobe imediat o cerere a Suediei de aderare la NATO.

Cu toate acestea, toți reprezentanții Guvernului maghiar au refuzat oferta de a se întâlni cu senatorii, arată WP.

Parlamentul de la Budapesta se reuneşte din nou la 26 februarie. Suedia a solicitat să adere la NATO în urmă cu aproape doi ani, într-o schimbare istorică de politică, provocată de invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina. Ungaria este singura ţară NATO care nu a ratificat încă cererea Suediei, un proces care necesită sprijinul tuturor membrilor NATO. Tergiversarea a deteriorat relaţiile Budapestei cu Statele Unite şi a stârnit îngrijorări în rândul aliaţilor săi.

Partidul de guvernământ al lui Orban, Fidesz, a citat „acuzaţii nefondate” ale Suediei, potrivit cărora ar fi erodat democraţia în Ungaria, ca fiind motivul pentru care ratificarea candidaturii suedeze la NATO a fost amânată.

Viktor Orban a anunţat recent ca „o veste bună” faptul că disputa sa cu Suedia se apropie de final. „Mergem în direcţia în care, la începutul sesiunii de primăvară a parlamentului, vom putea ratifica aderarea Suediei la NATO”, a declarat Orban, spunând că împreună cu omologul suedez a făcut „paşi importanţi pentru a reconstrui încrederea”, dar fără a preciza care sunt eventualele măsuri convenite.

Ministrul suedez de externe a declarat miercuri că se aşteaptă ca Ungaria să aprobe în curând aderarea ţării sale la NATO, relatează Reuters.

„Salutăm faptul că Turcia şi-a încheiat procesul de ratificare şi ne aşteptăm ca Ungaria să o urmeze în scurt timp”, a declarat Tobias Billstrom într-un discurs rostit în faţa parlamentului.

Ungaria este singurul membru NATO care nu a aprobat cererea Suediei de aderare la alianţă, naţionaliştii aflaţi la putere invocând ceea ce ei numesc acuzaţii nejustificate ale Suediei, potrivit cărora ar fi erodat democraţia în Ungaria.

O încercare a opoziţiei ungare de a convoca o sesiune extraordinară pentru a ratifica aderarea Suediei a eşuat la începutul acestei luni, după ce parlamentarii Fidesz, partidul premierului Viktor Orban, au boicotat şedinţa.

Related Post

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECONOMIAZILEI.RO