Guvernatorul Băncii Naționale a României Mugur Isărescu: Am pe cineva în Banca Națională care îmi creează probleme când apare în public și nu știu cum să-l opresc

64 0

„Valentin Lazea uneori scrie prea clar, ca să zic așa, aproape că n-are diplomație. Le zice așa pe față, de îmi creează mie probleme. Mai am pe cineva tot din Banca Națională care îmi creează probleme când apare în public și nu știu cum să-l opresc”, a spus miercuri guvernatorul BNR, la lansarea cărții economistului șef al BNR, Valentin Lazea- „O istorie morală a politicilor monetare și fiscale”

Declarațiile Guvernatorului BNR

Îl cunosc (pe Valentin Lazea-n.red) de prin anii ’90, cred că prin ’93 a ajuns în Banca Națională, a pornit de jos, ca referent și scria de pe atunci foarte clar. Nu toți economiștii scriu clar și pe înțeles. Am avut și eu experiența mea, uneori traumatică.

Profesorii lângă care m-am format, academicianul Murgescu și academicianul Chirițescu scriau și ei foarte clar. Asta era capacitatea lor: să spună idei complicate în cuvinte mai simple. Adevărul că ambii fuseseră consilieri; unul la Finanțe, altul al premierului Maurer, și trebuia să scrie clar.
Că altfel venea omul politic și îți dădea cu materialul în cap dacă nu se înțelegea ce se spune acolo.

Țin minte că o dată m-am dus cu un material- un studiu despre convertibilitate. Să vorbești de convertibilitate valutară era ușor exagerat în general, darmite într-o țară unde leul nu se schimba pe alte valute decât pe la colț de stradă și cu mari riscuri….Studiul ăla era așadar despre convertibilitate, despre cum a evoluat noțiunea, ș.a.m.d. Eu eram influențat de doctrina anglo-saxonă. Ei, în acel studiu aveam o frază în care spuneam că devalorizarea concurențială a contribuit la cel de-al Doilea Război Mondial.

S-a uitat profesorul Murgescu la mine și zice: Hai mă, tu ești băiat serios? Chiar așa? Au fost atâtea motive pentru care a izbucnit al Doilea Război Mondial! Și a propos, acum aflăm că de fapt polonezii au declanșat al Doilea Război Mondial, dacă îl ascultăm pe Vladimir Putin!. Nu nemții, ci polonezii care au fost prea rigizi și din cauza asta….

Revenind, să spui că niște politici monetare au contribuit la al Doilea Război Mondial era probabil prea mult și mi-a spus: Scoate bazaconia asta! Scoate bazaconia asta că nu merge.
Degeaba i-am explicat că totuși, are un fundament, că s-au format blocuri rivale…profesorul Murgescu mi-a repetat: Scoate-o mă, că nu merge!

Ei, eu așa l-am remarcat pe Valentin. Uneori scrie prea clar, ca să zic așa, aproape că n-are diplomație. Le zice așa pe față, de îmi creează mie probleme. Mai am pe cineva tot din Banca Națională care îmi creează probleme când apare în public și nu știu cum să-l opresc.

Nu sunt multe lucrări în România pe teme economice care să fie tratate într-o manieră în care să reușească să ajungă și la un public ceva mai larg. Chiar îl felicit pentru asta și consider că această carte este o reușită.

Apoi am mai avut un motiv, el denotă că este un economist care gândește și care nu numai că gândește, ci te face și pe tine să gândești, ceea ce e foarte important. Nu îți vâră ideile pe gât ci te face să gândești.

Related Post

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECONOMIAZILEI.RO