Geoană: Accesul neîngrădit la educaţie şi sănătate din Constituţie – un text abstract pentru mulţi romi

33 0

Accesul neîngrădit la educaţie şi sănătate prevăzut de Constituţie reprezintă un text abstract pentru mulţi romi şi cetăţeni mai necăjiţi din România, a declarat secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană. „Constituţia garantează egalitatea deplină în faţa legii, egalitatea de şanse în societate, acces liber şi neîngrădit la educaţie, la sănătate. Din păcate, pentru foarte mulţi dintre cetăţenii noştri de etnie romă şi oamenii mai necăjiţi ai acestei ţări în general acest lucru rămâne (…) o bucată de hârtie, un text abstract care în viaţa de zi cu zi nu reprezintă mare lucru (…) Este o zi importantă, ce ar trebui să ne aducă aminte de lucrurile pe care nu le facem încă suficient de bine în România pentru incluziune socială, pentru egalitate pe bune între noi”, a spus Mircea Geoană, luni, în mesajul video pe care l-a transmis participanţilor la o conferinţă organizată de Roma for Democracy.

Potrivit acestuia, şi Banca Mondială menţionează că România pierde miliarde de euro pe an pentru că tinerii şi copiii romi nu au acces la o educaţie corectă, ceea ce reprezintă „o uriaşă pierdere” pentru ţara noastră.

„Mulţi copiii români de la ţară, din medii defavorizate, din păcate, nu au o şansă corectă să meargă la o şcoală corectă. Este nevoie să lucrăm şi la educaţie, şi la mentalităţi, dar mai ales la această cultură a democraţiei şi a respectului faţă de semenii noştri”, a spus Mircea Geoană.

Related Post

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECONOMIAZILEI.RO