Gabriela Firea, primvicepreședinte PSD, a declarat miercuri că liderii coaliției PSD – PNL discută patru variante pentru a câștiga Primăria Capitalei. Ea nu a spus când va fi luată o decizie finală.
Cele patru variante sunt:
– Candidat independent susținut de ambele partide
– Candidat PSD susținut și de PNL
– Candidat PNL susținut și de PSD
– Fiecare partid să intre cu propriul candidat
”Dacă aceasta e concluzia, cu siguranță o vom afla. Pe mine interesează mai mult decât candidatura mea, pe care o susțin, ca Bucureștiul să devină un oraș curat, civilizat, fără poluare”, a spus Firea.
Firea s-a declarat de acord cu comasarea alegerilor și cu lista comună PSD-PNL la europarlamentare.