Fraudă transfrontalieră de zeci de milioane de euro. Kövesi acționează!

47 0

Parchetul European condus de Laura Codruța Kövesi investighează o fraudă transfrontalieră care implică carburanți importați pe piața italiană. În dosar sunt implicați trei cetățeni din peninsulă, care dețineau 18 imobile în București, aflate sub sechestru pus de EPPO.

Valoarea bunurilor aflate sub sechestru în cadrul acestui dosar de fraudă se ridică la 2,4 milioane de euro, după cum a transmis instituția.

„Aceasta se adaugă confiscărilor anterioare executate în Italia, în valoare de 19,9 milioane de euro, care nu au acoperit întregul prejudiciu adus bugetului UE de activitățile frauduloase investigate, estimate la 92 de milioane de euro. Din acest motiv, în momentul în care procurorii europeni delegați de la Bologna au găsit bunurile unuia dintre suspecți aflați în România, au solicitat colegilor din București să le pună sub sechestru, lucru care a fost realizat cu promptitudine, grație modelului operațional al EPPO ca birou unic”, a anunțat instituția.

Cele 18 imobile aflate sub sechestru în cadrul dosarului de fraudă aparțin unuia dintre suspecți, care mai deținea acțiuni și în cadrul unor societăți românești.

„În temeiul ordinului judecătoresc, emis de judecătorul de urmărire preliminară al Tribunalului Parma la cererea Parchetului General, oamenii legii au sechestrat 18 imobile situate în București, aparținând suspectului. În plus, au fost înghețate 14 conturi bancare, precum și participații în companii românești, care își desfășoară activitatea în domeniul imobiliar și în sectorul comerțului cu combustibili, toate cu o valoare totală combinată de 2,4 milioane de euro”.

Grupul infracțional era condus de trei italieni, care acționau în mai multe țări, iar în scheme erau interpuse numeroase companii – fantomă pentru a se pierde urma. Practic, așa s-a și ajuns la fraudă.

„Ancheta se referă la un grup infracțional suspectat condus de trei indivizi, toți italieni, care lucrează din Dubai, Miami și Napoli. Aceștia sunt bănuiți că au introdus produse petroliere pe teritoriul italian de la rafinăriile din Croația și Slovenia pentru revânzarea lor ulterioară la un cost redus, folosind un șir de companii-fantasmă și o companie tampon. Potrivit anchetei, combustibilul a fost vândut unor companii din România și Marea Britanie și apoi facturat unor companii-fantomă italiene, toate administrate de membri ai organizației criminale”.

Produsele combustibile au fost de fapt vândute unei companii cu sediul în Parma, cea despre care se crede că ar fi comis această fraudă intracomunitară, după schema comerciantului dispărut (MTIC). Este vorba de o schemă criminală complexă care exploatează faptul că normele UE privind tranzacțiile transfrontaliere dintre statele sale membre sunt scutite de TVA.

Produsele petrochimice au putut să fie vândute astfel sub prețurile pieței, prin intermediul a 17 benzinării fără marcă, ceea ce a dus la obținerea unui avantaj ilegal față de operatorii economici onești.

Sursa: Puterea.ro

Related Post

America intre două tabere

Posted by - 10 februarie 2024 0
Democrații au reușit să păstreze momentan ajutorul pentru Ucraina și Israel Republicanii din Senat au blocat un proiect de lege…

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECONOMIAZILEI.RO