Extrădarea lui Cătălin Cherecheş, fost primar al municipiului Baia Mare, trebuie să aibă loc în termen de zece zile, potrivit deciziei adoptate joi de Înalta Curte Regională din Munchen, transmite DPA.
Curtea a declarat admisibilă cererea de extrădare miercuri, a declarat un purtător de cuvânt al Biroului procurorului public din Munchen.
Pe 24 noiembrie 2023, Cătălin Cherecheş a fost condamnat de Curtea de Apel Cluj la cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită.
Cu puţin timp înainte de pronunţarea sentinţei, Cherecheş a fugit din ţară prin vama Petea cu un taxi, el folosind un act de identitate al unei rude apropiate.
Ulterior, în seara zilei de 28 noiembrie 2023, în urma cooperării poliţieneşti internaţionale şi a schimbului de date şi informaţii dintre Poliţia Română şi autorităţile din Germania, Ungaria, Austria şi Italia, Cătălin Cherecheş a fost localizat, depistat şi reţinut de către poliţiştii bavarezi în oraşul Augsburg.
Informaţiile despre fuga fostului primar şi procedurile de extrădare a sa din Germania au fost urmărite cu mare interes în România, notează DPA.
Ministrul justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat oficial miercuri că o instanţă din Munchen a decis predarea fugarului Cătălin Cherecheş şi a dat asigurări că acesta îşi va ispăşi cei cinci ani de pedeapsă într-un penitenciar din România.
„În această după-amiază, ni s-a comunicat oficial de către justiţia din Germania faptul că va fi predat un alt fugar cu nume sonor şi anume Cătălin Cherecheş. Instanţa din Munchen a decis predarea lui în România, ca urmare a demersurilor făcute de statul român. Mulţumesc tuturor autorităţilor din România implicate în această procedură şi tuturor autorităţilor şi instituţiilor din afara României, în mod special Germaniei, pentru că s-a dovedit încă o dată că nivelul de cooperare judiciară în materie penală cu Germania este unul de excepţie. (…) Fac precizarea că se împlinesc aproape patru luni de la momentul condamnării definitive a lui Cătălin Cherecheş şi de la momentul la care a decis să fugă din România. Din acel moment, dânsul împreună cu echipa sa au încercat tot felul de tertipuri pentru a se sustrage de la executarea acestei pedepse. (…) Vă amintesc că avocaţii domniei sale au exercitat căi extraordinare de atac cu scopul de a îngreuna, de a amâna procedura de predare”, a spus Gorghiu, într-o conferinţă de presă la Ministerul Justiţiei.