Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat duminică, 17 martie, la campania de strângere de semnături pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie, organizată în Piața Universității de Alianța Dreapta Unită, că ministrul PNL al Justiției, Alina Gorghiu, l-a întrebat câte procese mai trebuie să piardă până va veni în partidul condus de Nicolae Ciucă.
„Am trăit unul dintre cele mai nefericite momente în viaţa politică, când m-am trezit cu ministrul de justiţie în funcţie, spunându-mi la telefon, domnule Tomac, câte procese trebuie să mai pierzi până vei veni la PNL? Asta este România în care trăim astăzi şi nu îmi este teamă. Alina Gorghiu trebuie să-şi pună mandatul pe masă, iar această ţară trebuie să-şi decapete demnitatea. Nu îmi este teamă. Vreau să ştie toţi românii că în această ţară există o alternativă şi ea se numeşte Dreapta Unită”, a spus Eugen Tomac, citat de news.ro. Libertatea a contactat-o pe Alina Gorghiu pentru un punct de vedere, iar ministra justiției a transmis că Eugen Tomac minte.
„Pot să înțeleg multe în politica românească, dar minciunile sunt greu de acceptat la nivelul acesta la care suntem noi, motiv pentru care aștept scuze publice din partea domnului Tomac, dacă ceea ce a apărut în presă este adevărat. Campania aceasta va trece, însă noi vom rămâne. Trebuie să rămânem oameni și să rămânem corecți”.
Sursa: Libertatea.