Analistul economic Adrian Negrescu susține creșterea salariului minim, dar atrage atenția asupra impactului negativ pe care îl are dacă se face ”din pix”.
Analistul economic Adrian Negrescu a comentat introducerea salariului minim european, din toamnă, după cum guvernanții și-au asumat în fața Comisiei Europene, chiar dacă patronatele, aflate la discuții la Guvern, au precizat încă de anul trecut că acest lucru este destul de greu de realizat, în contextul în care au de plătit noile taxe introduse de la începutul anului.
De altfel, de la începutul anului 2024 salariul minim pe economie trebuia să crească de la 3.300 lei brut la 3.700 de lei, însă majorarea a fost amânată pentru vară, deoarece nu a existat o înțelegere cu patronatele în acest sens.
”Este important de spus că inflația ne-a redus veniturile tuturor, veniturile reale. Gândiți-vă că în ultimii trei ani, inflația este undeva între 35, chiar 40%, pe unele zone.
Este nevoie de o creștere a veniturilor românilor, dar nu așa, din pix. Pentru că dacă le creștem din pix, fără niște măsuri compensatorii, mai ales de ordin fiscal s-ar putea ca la un moment dat firmele să dea oamenii afară pentru a reuși să plătească inclusiv aceste salarii majorate. Așa că, într-adevăr, trebuie făcut un studiu de caz. Nu am văzut nici la Ministerul Finanțelor, nu mai vorbesc de Ministerul Muncii, un studiu complet legat de evoluția salariului minim, de impactul său în economie și de efectele pe care le-ar avea o creștere a salariului minim de la 3.300 la 3.700 de lei”, a declarat analistul economic Adrian Negrescu la Realitatea Plus.
Având în vedere că ”majoritatea deciziilor luate au venit fără un astfel de studiu. Nu au știu să spună din prima de câți bani este nevoie pentru implementarea unei astfel de decizii”, realizatoare TV l-a întrebat pe Adrian Negrescu dacă este ”chiar atât de greu” să fie luată o decizie clară și asumată.
”Uitați-vă că au crescut taxele de la 1 ianuarie fără să ne spună impactul economic al acestor creșteri de taxe. Ei nu au calculat efectele negative ale creșterilor de taxe, mai ales la micro-întreprinderi, acolo unde impozitarea a crescut de trei ori. Deja sunt din ce în ce mai multe companii care se închid pentru că nu își permit să plătească taxele.
Pe de altă parte, în ceea ce privește salariile, acolo este o mare problemă. Pentru că dacă vrem, într-adevăr, să creștem salariile, hai să ne uităm la ce fac, de exemplu, polonezii. Care nu impozitează deloc salariile minime, până într-un nivel de 2.500 de lei. Dacă, într-adevăr, reducem taxele pe salariul minim s-ar putea să aibă și patronii de unde să crească aceste venituri.
Pentru că da, este nevoie să creștem salariile, în contextul în care prețurile în România sunt la un nivel ridicat, la o inflație dublă față de cele din țările civilizate”, a mai spus Adrian Negrescu.