Autorităţile sportive chineze au anulat meciul amical dintre Argentina şi Nigeria de luna viitoare, pe fondul unei reacţii din ce în ce mai violente faţă de faptul că Lionel Messi nu a jucat săptămâna trecută în Hong Kong, în cadrul unui meci cu Inter Miami.
Argentina urma să joace luna viitoare cu Nigeria în oraşul chinez Hangzhou, înainte de a înfrunta Coasta de Fildeş la Beijing, dar faptul că Messi nu a intrat pe teren pentru Inter Miami, duminică, la Hong Kong, a provocat o furie generalizată în rândul fanilor.
Organizatorul meciului din Hong Kong a declarat că va oferi fanilor o rambursare de 50% pentru bilete după ce argentinianul nu a intrat pe teren din cauza unei accidentări, dar a jucat în Japonia câteva zile mai târziu.
Reacţia a luat amploare vineri, autorităţile sportive din Hangzhou spunând că amicalul Argentinei împotriva Nigeriei nu va mai avea loc.
„Ca eveniment comercial, o companie şi echipa de fotbal argentiniană au negociat ca echipa să joace un meci amical în luna martie a acestui an în oraşul Hangzhou”, au precizat autorităţile din Hangzhou într-un comunicat.
„Având în vedere motivele bine cunoscute în prezent, potrivit autorităţilor competente, condiţiile de desfăşurare a meciului amical nu sunt mature, prin urmare (am) decis să îl anulăm”.
Nu este încă clar dacă celălalt meci amical al Argentinei împotriva Coastei de Fildeş de la Beijing va fi de asemenea anulat.