ANAF: e-Factura a ajuns la 1,050 milioane de facturi în luna ianuarie 2024

71 0

Albert Fruth, șeful biroului din cadrul Unității de Management al Informației din Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), a declarat miercuri că sistemul e-Factura a înregistrat un vârf de 1,050 milioane de facturi și se așteaptă să ajungă până la 5 milioane de facturi, însă capacitatea acestuia este mult mai mare.

Fruth a precizat că acest vârf de facturi, raportat în luna ianuarie, a fost postat public pentru a evidenția transparența în ceea ce privește adoptarea sistemului și trendul de utilizare. Mai mult, el a subliniat că până la data de 31 martie există flexibilitate în adoptarea sistemului, oferind contribuabililor timp pentru a se pregăti.

Potrivit datelor furnizate de ANAF, într-o singură zi au fost transmise și procesate 350.000 de facturi în 2023, iar pentru anul 2024, operaționalul a fost estimat la 5 milioane de facturi. Cu toate acestea, Fruth a menționat că sistemul poate gestiona mult mai mult decât această cifră, reiterând că vârful de 5 milioane de facturi a fost doar o estimare operațională.

“Dacă am traversat anul 2023 cu un vârf de 350.000 de facturi într-o singură zi, primite şi procesate, anul 2024 se regăseşte în perspectiva solicitării operaţionale a 5 milioane. Suntem la 1.050.000….Este estimarea operaţională care s-a solicitat de către noi. Suntem mult mai jos decât solicitarea noastră către colegii tehici. Ne aşteptăm să facem faţă având în vedere că testele s-au făcut pentru 5 milioane de facturi, nu pentru 1.050.000 cum suntem astăzi. Ne gândim că ar trebui să facem faţă…Operaţional estimat este la 5 milioane, duce cu mult mai mult decât atât pe testele făcute. Dar noi din zona de business, pe analiza declaraţiilor 394, pe numărul facturilor, am ajuns la o concluzie că în zona de impact B2B nu vor exista depăşiri de 5 milioane. Dacă ne-am înşelat estimarea nu este nicio problemă, colegii noştri de la tehnic au avut disponibilitatea şi ne-au acoperit, ca să zic aşa, poate erorile din analiză implementând un sistem care duce mult mai mult decât 5 milioane. Aş putea să vă spun exact care este cifra, dar nu o fac pentru că nu am voie să o fac”, a spus Albert Fruth.

Related Post

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECONOMIAZILEI.RO