Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, luni, că TAROM va primi un ajutor de peste 80 de milioane de euro de la Comisia Europeană, semnalele în acest sens fiind pozitive.
„Aici vorbim de acel plan acceptat de Comisia Europeană de restructurare a TAROM-ului. Chiar zilele trecute am avut o discuţie cu domnul cu Bogdan Chiriţoiu de la Consiliul Concurenţei, au fost colegi de-ai mei la Comisie săptămâna trecută, toate semnalele sunt pozitive că vom primit acest ajutor de la Comisia Europeană pentru TAROM, ajutor substanţial. Pe baza acestui ajutor, vom merge înainte, odată cu primirea acestor bani. Cred că sunt 80 şi ceva de milioane de euro pe care îi vom primi. Eu sper să mergem pe linia asumată, aceea de a transforma această companie într-o companie solidă economic. Primul pas este să primim ajutor de la Comisie pe care, de această dată, nu avem niciun fel de motive să nu îl primim, îndeplinim toate criteriile”, a afirmat Grindeanu.