Acțiunile Hidroelectrica au fost cele mai tranzacționare vineri pe Bursa de Valori București

28 0

Acţiunile Hidroelectrica au fost cele mai tranzacţionate vineri, pe Piaţa Reglementată a Bursei de la Bucureşti, valoarea schimburilor înregistrate cu aceste titluri fiind de 23,1 milioane de lei, scrie Agerpres.

În topul celor mai tranzacţionate acţiuni se află şi OMV Petrom, cu un rulaj de 5,97 milioane de lei, şi Aquila Part Prod Com, cu 5,65 milioane de lei.

Bursa de la Bucureşti a închis în creştere pe majoritatea indicilor ultima şedinţă a săptămânii, iar valoarea totală a tranzacţiilor a depăşit 67,2 milioane de lei (13,5 milioane de euro).

Indicele principal BET a consemnat o creştere cu 0,12%, până la 15.640,73 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, a înregistrat un avans de 0,05%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,09%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis şedinţa în scădere cu 0,34%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a urcat cu 0,30%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis în creştere cu 0,41%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a consemnat un avans de 0,24%.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile COMCM (+14,55%), UCM Reşiţa (+14,29%) şi Electrocontact (+7,29%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Chimcomplex (-6,22%), Ropharma (-3,88%) şi Socep (-3,36%).

Related Post

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECONOMIAZILEI.RO